[Rataciti in noapte, vrand sa recuperam orele si minutele pierdute din cauza certurilor ce interveneau intre noi fara un motiv concret, drumul strabatut parea mult mai scurt si mai placut in 2...]
Strazile din Bucuresti erau doar un pretext pentru a atinge din nou subiectele picante pe care deseori le dezbateam la un frappe si o tigara, in fine in ziua respectiva nu puteam ajunge la "picanteriile" discutate in alte zile, era o zi diferita, dar noi tot cei din trecut am ramas, doi copii, un singur suflet...Trecand peste toate cele, am avut impresia pentru o secunda ca totul a revenit la normal, ca totul era la fel ca in trecut, desi trecutul nu a fost tocmai unul placut.
In viziunea mea, parcul in care ne plimbam era mare si gol, desi in realitate era foarte populat, oamenii ce vorbeau mai mult in tipete decat pe ton normal, ii auzeam, si nu prea; zapada acoperea tot, inclusiv cuvintele ce se transformau in aburi pana sa le descifrez, luna plina parca se imbina cu peisajul asemanator cu cel dintr.un basm pentru copii, incercand sa ne faca sa realizam ca doua trupuri si un suflet sunt de ajuns pentru a trai.
"Ce lipseste pentru ca aceasta zi sa fie perfecta" era intrebarea noastra, raspunsul inca nu l.am aflat nici eu si cu atat mai putin el.
